Mar 21

Aseară au fost alegeri in PNL. Crin Antonescu l-a învins pe “manechinuitulCalin Tariceanu şi a devenit noul preşedinte al liberalilor. Nu ştiu daca putem să îl considerăm un posibil Obama al României aşa cum spuneau unii pe la TV aseară, dar cu sigurantă pare să fie un alt fel de politician decât cei pe care ne-am obişnuit să îi vedem in fruntea partidelor şi a politicii româneşti. Cu un alt fel de discurs, din care lipseşte “limba de lemn”, acid atunci când vrea sa fie, şi cu un mesaj uşor de urmărit şi de înţeles pentru ascultători, e posibil să fie perceput la fel cum a fost perceput Obama de către americani. Binenţeles că mai are cale lungă pană la a ajunge şi preşedinte al ţării aşa cum işi doreşte, însă eu am apreciat faptul că în sfârşit după mulţi ani a ajuns în fruntea unui partid şi un “personaj” care nu se mai încadrează în “tiparul” gen Iliescu, Năstase, Geoană, Băsescu, Boc, Tăriceanu, Vadim …  & Co. Pentru că la un moment dat aveam impresia că îi clonează, deoarece oricine ajungea acolo sus în “vârf”, vorbea la fel, manipula la fel  şi se comporta la fel pană la urmă. În legatura cu Crin Antonescu nu pot să spun că sunt vreun “fan”, dar am observat că pare să fie altfel. O să vedem în scurt timp dacă reuşeşte cu adevărat să se diferenţieze de “clasicii” politicii româneşti sau va ajunge şi el doar încă unul la fel ca şi cei dinaintea lui. Pană atunci îi urez baftă şi sper să mai apară şi alţii.

Sfat pentru Mandruţă:

Continue reading »

written by real life \\ tags: , , , , , ,