Dani de la doipedoi, lanseaza o leapsa foarte interesanta cu dedicatie pentru Dugy, Tommy, Nebuloasa, Oana, Lae, Real Life, Sorin, Maddy, Sebi, Cristi, Denisa, Dany …si pentru oricine este interesat. Intrebarea este:
“Voi puteti impusca o caprioara? … De ce da?, … De ce nu?”
Mi-ar fi placut sa am un raspuns simplu, asa cum simt in mod normal. Adica … NU, nu as putea impusca o caprioara. Dar, o experienta din trecut mi-a aratat ca de cele mai multe ori lucurile nu sunt doar albe sau negre. La fel si acum. Daca e vorba doar de vanatoare pur sportiva, nu as putea impusca nimic. Chiar si pescuitul imi pare inutil cand e facut doar “sportiv”. Cand e vorba insa de supravietuire sau de conditii extreme se schimba situatia. Din pacate am invatat asta pe propia piele. Unii dintre voi stiu revolutia mai mult din carti si din emisiuni TV. Eu din pacate sau din fericire, o stiu din amintiri. Atunci am invatat, la o varsta mult prea frageda, ca in conditii deosebite omul se comporta in mod deosebit.
Eram in armata atunci, undeva in jud. Arad. Dupa fuga lui Ceausescu, armata din toata tara a fost scoasa pe strazi pentru a apara revolutia. Am stat in zilele acelea si cate 24 de ore in picioare cu arma in mana, cu cartusul pe teava, oprind si controland alaturi de colegii mei, sute poate mii de masini, autobuze, oameni, orice intra sau iesea prin filtru de paza. Veneau oameni ingroziti care ne anuntau ca acolo sau dincolo este un terorist sau mai multi si sa intervenim. Mergeam in locurile in care spuneau ei nestiind daca acolo este o capcana sau un terorist speriat sau doar un om nevinovat. Nu doresc nimanui sa simta ce simteam atunci, mergand la 2 noaptea pe camp cu arma in mana, spre un ipotetic terorist care putea astepta in noapte cu arma indreptata spre noi. Mergeam cu toate simturile in alerta pentru ca un sunet auzit la timp sau nu, putea face diferenta intre viata sau moarte. Eram vanatori si vanat in acelasi timp. Si in acele conditii, speciale, pot spune ca esti in stare de actiuni speciale. In acele zile, din fericire nu am fost nevoit sa trag nici un cartus. Cu toate ca am facut alaturi de colegii mei arestari, cautari de persoane, sute de ore de paza sau filtru pe sosea. Dar asta nu inseamna ca nu eram gata sa o fac daca ar fi fost necesar. Insa credinta mea sincera este ca violenta este ultima solutie. Si uneori nici chiar violenta nu reprezinta o solutie, chiar si in conditii speciale.
Ii vad uneori pe unii copii jucanduse cu arme de jucarie, ii vad pe unii adulti vorbind cu nonsalanta despre violente si agresiuni pe care le-ar face, sau am auzit vanatori povestind cu mandrie despre “capturile” lor. Am fost in situatia de a “soma” un om cu arma indreptata spre el. Am fost in fata acestei situatii in care daca nu s-ar fi oprit eram obligat sa trag. Si acel om in prostia si inconstienta lui, nu s-a oprit, dar in loc sa trag am avut taria sa nu trag si sa il mai somez odata. Si atunci s-a oprit. Sunt ani de zile de atunci si inca ma mai gandesc uneori la acele fractiuni de secunda cand prin faptul ca nu am tras dupa prima somatie mi-am pus viata mea in pericol, dar prin faptul ca nu am tras imediat ce as fi putut, i-am salvat viata acelui om inconstient (despre care ulterior am vazut ca era doar speriat si nevinovat). Ma gandesc la faptul ca daca nici la ultima somatie nu se oprea, as fi tras. Nu mai aveam alta varianta. Putini stiu cu adevarat ce simti in asemenea situatii. Si credeti-ma, nu are nici o legatura cu ce vedem in filme, sau cu jocurile teribiliste din copilarie.
Viata unui om sau chiar a unei caprioare, nu ne apartine. Nu avem dreptul sa o luam pentru ca asa ne place noua. Viata trebuie pretuita si protejata. Chiar si in conditii deosebite.
Parerea VOASTRA