Loading ...Marian Iancu dupa ce cu putin timp in urma declara ca e multumit de colaborarea cu “factorii locali“, s-a schimbat peste noapte si incearca un nou joc de glezne prin care sa forteze mana autoritatiilor locale. Dupa ce a ajuns investitorul cu cele mai putine minute petrecute alaturi de echipa lui, dupa ce probabil din motive financiare mai mult sau mai putin obscure a aplicat echipei “planul Tender”, dupa ce a revenit la echipa in finalul turului refacand la echipa atmosfera de stres (necesara dupa parerea lui), ce s-a mai gandit el? Pai antrenorul e stresat, echipa e stresata, vin sarbatorile … eu oricum o sa ma plicitsesc fara fotbal la TV, asa ca … ia sa stresez un pic si autoritatiile locale si suporterii, ca altfel cine o sa ma mai bage in seama la TV toata iarna? Asa ca Iancu a iesit din nou cu amenintari si cu santaj emotional printr-o declaratie oferita pe www.banateanul.ro prin care declara:
In ultimii ani au fost mediatizate mai multe cazuri in care unele persoane ajungeau dintr-un motiv sau altul sa fie mentinute in viata numai datorita aparatelor medicale. Daca primele ore sau zile in care persoana respectiva este sustinuta artificial in viata reprezinta o binecuvantare si o sansa pentru ca ea sa fie salvata, ce se intampla cand aceasta stare se prelungeste ani si ani de zile ? Ce se intampla cand practic se poate ajunge ca aceasta situatie sa se prelungeaca pentru totdeauna ?
Rudele ajung sa treaca de la bucuria si asteptarea din primele zile la agonia care ii va cuprinde dupa o perioada de timp mai mica sau mai mare. Sfarsesc prin a dori si incerca (inclusiv pe cai juridice) sa opreasca acest calvar si mai ales sa “elibereze” trupul si sufletul celui drag care ajunge sa existe intr-o postura de cele mai multe ori nedorita de nici o fiinta umana. Atunci insa, intervin problemele morale si legale…
Dupa o perioada in care Liga 1 a crescut in valoare an de an, se pare ca se aduna nori negrii deasupra fotbalului romanesc. E adevarat ca sunt doar cateva semne, dar acestea sunt puternice si nu cred ca e bine sa nu le privim in ansamblul lor. Perioada cand investitorii se intreceau sa bage cat mai multi bani in fotbal se poate incheia in aceasta toamna. Fotbalul romanesc a semanat in ultimii ani cu o societate pe actiuni. Valoare actiunilor (echipelor) era mica, oricine putea sa investeasca, si posibilitatile de crestere erau mari. Totul parea sa fie bine … cluburile romanesti aduceau de la an la an jucatori tot mai scumpi, tot mai buni, cu salarii tot mai mari. Dar … in aceasta toamna ceva s-a intamplat si iata ca lucrurile incep sa ia o turnura negativa pentru viitorul fotbalului in Romania. Continue reading »
Eu sunt Rares
Începând cu ianuarie 2008 lumea mea a început să se modifice, a apărut o rază de speranţă: mami şi tati au găsit patru zâne să se joace cu mine, supravegheate de o zână şefă. Joaca se numeşte ABA, şi încetul cu încetul cred că voi înţelege lumea ce mă înconjoară, am să desluşesc sensul cuvintelor care-mi sunt adresate şi poate ca într-o zi se va împlini minunea şi voi vorbi şi eu …
Dar noile mele jucării ABA costă mult şi îi văd pe mami şi pe tati că se descurcă din ce în ce mai greu. Aşa că m-am hotărât să încerc să îi ajut şi eu, ca să-mi cumpere “jucăriile” de care am nevoie. M-am gândit la oameni cu inimă bună, care vor dori să îi ajute pe părinţii mei ca să poată să-mi cumpere tot ce am nevoie pentru tratamentul meu, pentru ca într-o zi să le pot spune şi eu “mami şi tati, vă iubesc!“.
Dacă vreţi să citiţi toată povestea mea, o găsiţi aici: http://rares.gamara.ro/
Din pacate este un caz real. Il cunosc personal pe tatal baiatului (Gabi Hulea) si postez acest apel din dorinta de a face ceva concret pentru Rares. Din fericire exista o speranta pentru el si chiar daca parintilor lui le este aproape imposibil sa o finanteze, cu ajutorul nostru Rares va putea intr-o buna zi sa ne multumeasca ca l-am primit si l-am ajutat sa se integreze in lumea noastra. Deocamdata, el sta sfios la intrare … priveste la noi … dar nu ne intelege. Sper ca alaturi de voi, sa il ajutam sa se integreze si sa ii oferim sansa sa ne inteleaga intr-o buna zi.
Va multumesc.
Dani a pasat o “leapsa” in cursul zilei de azi de mi-a bagat neuronii in sedinta toata ziua. Provocarea consta in “ce am face cu banii daca am lua un credit in zilele astea“? Partea mai grea provine in special din faptul ca in general ai nevoie de ceva anume si acesta constituie motivul pentru care scoti un credit. Aceasta determina si valoarea creditului si totul devine foarte simplu.
Urmarind situatia economica de pe pietele financiare din ultimele 3 saptamani prima reactie logica e faptul ca trebuie sa fi ori nebun ori disperat rau de tot sa iei un credit zilele astea. Asta ca sa nu mai spunem ca in cazul in care incerci sa il iei, ori nu il vei primi, ori vei fi fericitul posesor al unui credit model “Fat Frumos” la care vei plati dobanda intr-o luna cat altii in 7. Asa ca din acest punct de vedere eu unul as astepta frumos pana dupa 1 Ianuarie cand e foarte posibil ca dobanzile la credite sa beneficieze de niste reglementari care vor fi in avantajul clientului si nu al bancilor.
Sa zicem insa ca am luat totusi creditul. Daca tin cont de dobanzile mari din aceste zile acesta nu ar fi prea rentabil sa il folosesti pentru consum. Asa ca cea mai buna varianta ar fi ca banii primiti sa ii impart dupa cum urmeaza: 70% i-as da lui Nebuloasa sa faca un plan de afaceri si de promovare a afacerii (plus promovare prin tara ca tot pleaca in turneu) , 20 % i-as da lui Dani sa promoveze afacerea pe internet si 10 % i-as tine sa facem un chef mare daca afacerea reuseste :P.
Daca totusi ar trebui sa ii folosesc pentru … consum, ordinea ar fi urmatoarea: masina, benzina si turism prin toata Europa 
Voi cum ati cheltui banii ?
Din ziarul Gandul, am aflat despre intentia Colegiului Medicilor din Romania de a propune Ministerului Sanatatii “ca despagubirile in cazurile de malpraxis (eroare profesionala generatoare de pagube), sa se acorde in functie de valoarea sociala a pacientilor“. In acelasi articol, Dr. Gheorge Borcean (vicepresedintele Colegiului Medicilor din Romania) ne explica cu cinism ca:
“Mana mea sau ochiul meu, costa mai mult decat al unuia care lucreaza la salubritate, de exemplu, si nu vreau sa fiu cinic cand spun asta. … Nu putem compara mana dreapta a unui medic cu a altuia, de alta profesie, pentru ca pana la urma oamenii pot cere oricat. Este vorba de valoarea sociala a fiecarui om si exista o jurisprudenta in acest sens. Si in malpraxis vor fi niste tabele si criterii de despagubire. Se va pune problema cat as fi castigat in 20 de ani daca as mai fi avut mana dreapta“
Domnii de la Colegiului Medicilor din Romania, vor sa propuna ca sa se tina cont inclusiv de profesia pe care a avut-o victima atunci cand se stabileste nivelul despagubirilor. Dansii au aceasta “grija” cu toate ca se pare ca “anual circa 30 de medici ajung cu procese in instanta, dar cu toate acestea nici unul nu este gasit vinovat si nici societatiile de asigurari nu au platit vreo despagubire pana acum” dupa cum ne precizeaza autoarea articolului citand Colegiul Medicilor.
Cu toate ca nu doriti asta, va pot spune ca sunteti foarte cinic domnule doctor. Imi e greu sa cred ca in juramantul lui Hipocrate se mentioneaza ceva despre “valoarea sociala a unui om“, despre faptul ca un ochi sau o mana costa mai mult sau mai putin in functie de profesia omului respectiv. Poate ne explicati de ce mana dreapta a doctorului Ciomu este mai valoroasa decat mana unui preot care da sfanta impartasanie. Sau poate de ce ochiul unui doctor care priveste pe furis in euro-plicul primit, este mai important decat ochiul unei mame sarace care isi supravegheaza copii. Poate ca parintii acestor doctori “atat de valorosi” nu au fost toti persoane cu “profesii importante“. Si asa cu mainile si cu ochii lor fara valoare acum, v-au crescut si au muncit din greu ca sa faceti o facultate si sa ajungeti doctori.
Care va fi “valoarea sociala” a unui doctor somer? Sau cat va mai valora mana dumneavoastra atunci cand veti iesi la pensie? In loc sa va puneti problema greselilor medicilor si cum sa le reduceti macar, in loc sa incercati macar sa tratati pacientii ca pe niste oameni care au nevoie de ajutor si nu ca pe niste carduri bancare, voi incercati sa va protejati cu ajutorul legii viitoarele greseli. Sunt tare curios cum va privi parlamentul sau cine trebuie sa aprobe, o asemenea propunere care pe langa ca este in mod evident discriminatorie, arata lipsa dumneavoastra de respect pentru cei care vin in fata dumneavoastra pentru ajutor.
Numerele extrase: 34, 13, 33, 29, 7, 49.
Dupa 9 saptamani de la castigarea marelui premiu, suma adunata pentru eventualul viitor castigator, in valoare de 3,8 milioane euro, probabil ca este inca prea mica, asa ca … intamplator sau nu, ramane sa mai incercam si saptamana viitoare. Cum se reusesc aceste coincidente ca sa nu castige nimeni pana cand “lozul” devine consistent nimeni nu stie. La fel si cu deja “traditionalele” castiguri, cu ocazia sarbatorilor de Paste si de dupa revelion, care de asemenea au o periodicitate de invidiat. Dar, cat timp romanii se inghesuie sa cumpere bilete pentru Loto si contribuie cu bani multi din buzunarul lor la buget, e bine. Multa bafta tuturor si pentru a va pastra increderea incercati sa nu analizati frecventa cu care s-a castigat in ultimii ani.
Pentru cei interesati, vreau sa le propun o simpla analiza bazata pe datele oficiale ale loteriei disponibile aici. M-am uitat si eu un pic pe ele si am observat niste lucruri interesante… Continue reading »
Mentalitatea, confirm DEX, se defineste ca fiind un “fel propriu de a gandi al unui individ, al unei colectivitati, al unei epoci” sau “o stare de spirit, conduita“. Meciul de sambata intre Romania si Franta a reprezentat una din cele mai puternice dovezi ale faptului ca Romania are o problema de mentalitate. Nu numai la nivelul sportului rege numit fotbal, dar si in viata de zi cu zi. Ceea ce mi-a atras atentia pe periada disputarii acestui meci a fost nivelul scazut al comentatorilor. Si nu e vorba doar de cei de acum. In general comentatorii sportivi romani sufera de un puternic complex de inferioritate in fata sportivilor straini. Probabil ca aceasta se datoreaza si vremurilor comuniste, a anilor 80, cand majoritatea dintre ei s-au format ca oameni si si-au format personalitatea. In acele vremuri cei care apucau sa iasa din tara erau foarte impresionati de tot ce era in afara granitelor si se simteau “mici” in postura lor de romani ajunsi acolo prin diverse conjuncturi, dar si cei care ramaneau in tara aveau acelasi complex de inferioritate pentru alte societati, despre care aflau numai de la “surse“. “Surse” care, binenteles ca povesteau numai lucruri grozave despre locurile pe unde au fost, despre ce au vazut, din dorinta sadica de a-l face pe ascultator sa il invidieze pentru locurile vizitate.
Dar, ce nu isi dau seama comentatorii radio-tv, este faptul ca … Continue reading »
Dani de la doipedoi, lanseaza o leapsa foarte interesanta cu dedicatie pentru Dugy, Tommy, Nebuloasa, Oana, Lae, Real Life, Sorin, Maddy, Sebi, Cristi, Denisa, Dany …si pentru oricine este interesat. Intrebarea este:
“Voi puteti impusca o caprioara? … De ce da?, … De ce nu?”
Mi-ar fi placut sa am un raspuns simplu, asa cum simt in mod normal. Adica … NU, nu as putea impusca o caprioara. Dar, o experienta din trecut mi-a aratat ca de cele mai multe ori lucurile nu sunt doar albe sau negre. La fel si acum. Daca e vorba doar de vanatoare pur sportiva, nu as putea impusca nimic. Chiar si pescuitul imi pare inutil cand e facut doar “sportiv”. Cand e vorba insa de supravietuire sau de conditii extreme se schimba situatia. Din pacate am invatat asta pe propia piele. Unii dintre voi stiu revolutia mai mult din carti si din emisiuni TV. Eu din pacate sau din fericire, o stiu din amintiri. Atunci am invatat, la o varsta mult prea frageda, ca in conditii deosebite omul se comporta in mod deosebit.
Eram in armata atunci, undeva in jud. Arad. Dupa fuga lui Ceausescu, armata din toata tara a fost scoasa pe strazi pentru a apara revolutia. Am stat in zilele acelea si cate 24 de ore in picioare cu arma in mana, cu cartusul pe teava, oprind si controland alaturi de colegii mei, sute poate mii de masini, autobuze, oameni, orice intra sau iesea prin filtru de paza. Veneau oameni ingroziti care ne anuntau ca acolo sau dincolo este un terorist sau mai multi si sa intervenim. Mergeam in locurile in care spuneau ei nestiind daca acolo este o capcana sau un terorist speriat sau doar un om nevinovat. Nu doresc nimanui sa simta ce simteam atunci, mergand la 2 noaptea pe camp cu arma in mana, spre un ipotetic terorist care putea astepta in noapte cu arma indreptata spre noi. Mergeam cu toate simturile in alerta pentru ca un sunet auzit la timp sau nu, putea face diferenta intre viata sau moarte. Eram vanatori si vanat in acelasi timp. Si in acele conditii, speciale, pot spune ca esti in stare de actiuni speciale. In acele zile, din fericire nu am fost nevoit sa trag nici un cartus. Cu toate ca am facut alaturi de colegii mei arestari, cautari de persoane, sute de ore de paza sau filtru pe sosea. Dar asta nu inseamna ca nu eram gata sa o fac daca ar fi fost necesar. Insa credinta mea sincera este ca violenta este ultima solutie. Si uneori nici chiar violenta nu reprezinta o solutie, chiar si in conditii speciale.
Ii vad uneori pe unii copii jucanduse cu arme de jucarie, ii vad pe unii adulti vorbind cu nonsalanta despre violente si agresiuni pe care le-ar face, sau am auzit vanatori povestind cu mandrie despre “capturile” lor. Am fost in situatia de a “soma” un om cu arma indreptata spre el. Am fost in fata acestei situatii in care daca nu s-ar fi oprit eram obligat sa trag. Si acel om in prostia si inconstienta lui, nu s-a oprit, dar in loc sa trag am avut taria sa nu trag si sa il mai somez odata. Si atunci s-a oprit. Sunt ani de zile de atunci si inca ma mai gandesc uneori la acele fractiuni de secunda cand prin faptul ca nu am tras dupa prima somatie mi-am pus viata mea in pericol, dar prin faptul ca nu am tras imediat ce as fi putut, i-am salvat viata acelui om inconstient (despre care ulterior am vazut ca era doar speriat si nevinovat). Ma gandesc la faptul ca daca nici la ultima somatie nu se oprea, as fi tras. Nu mai aveam alta varianta. Putini stiu cu adevarat ce simti in asemenea situatii. Si credeti-ma, nu are nici o legatura cu ce vedem in filme, sau cu jocurile teribiliste din copilarie.
Viata unui om sau chiar a unei caprioare, nu ne apartine. Nu avem dreptul sa o luam pentru ca asa ne place noua. Viata trebuie pretuita si protejata. Chiar si in conditii deosebite.
Parerea VOASTRA